Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel

Newsletterul ăsta este despre trei povești care demonstrează că deși ne-am dorim să fim ca “ceilalți” indiferent cine sunt acești ceilalți cumva încă vrem să fim ca noi. Cumva ne-am dori un capitalism special pentru români.

Exemplul 1. O artistă-scriitoare care a cutreierat Europa a scris o carte. Toate frumoase, prietenii de pe Facebook îi oferă nenumărate felicitări, în presa mainstream apar interviuri (chiar și în zona deținută de stat pe care în urmă cu ceva timp o înjura) înainte de publicare etc etc. Într-una din zile scriitoarea millenială începe o postare pe Facebook cu “dragi prieteni”. Vorbește despre problemele prin care a trecut pentru a trece cartea din forma digitală de pe blog pe hârtie și încheie cerând un ilustrator care să îi realizeze coperta gratuit (“va primi mulțumiri în postfață”). Nici măcar o persoană nu s-a imflamat în comentarii pentru munca gratuită cerută de ea. Muncă despre care în trecut cerea, tot pe Facebook, să fie plătită.

Exemplul 2. Proprietarul unui site cultural face apel la publicul cultivat să caute un fotograf care să călătorească în afara țării pentru un festival de muzică (“drumul și cazarea nu sunt incluse, dar vom plăti noi biletul pentru festival”). Pozele care aveau să fie postate pe site-ul cultural nu aveau să includă un tarif pentru drepturile de autor, evident. Ceea ce este mult mai interesant în acest caz este că nimeni nu s-a oferit voluntar (surpriză, surpriză) dar și că proprietarul siteului avea mai mulți prieteni fotografi la care nu a apelat pentru această “ocazie fantastică”.

Ori să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo. - I.L. Caragiale, poate cel mai bun scriitor român

Exemplul 3. Un mare scriitor contemporan devenit influencer întreținut din bani de la stat înjura constant the powers that be pe Facebook și Instagram, mai mult sau mai puțin voalat. Prietenii îi dădeau likeuri, el se simțea super. La un moment dat o firmă cu capital de stat i-a propus o colaborare pe Instagram. Nu a refuzat-o. Mai mult, a folosit hashtagurile oferite de oamenii de la marketing.

Mai sunt și alte exemple tot din sfera culturală în care unii jurnaliști culturali își promovează prietenii, ale căror cărți sunt recenzate pe bune pe Goodreads.

Cumva vrem să fie ca afară, mai ales ca la americani, însă să rămână ca la noi - “statul trebuie să susțină cultura”, aud iar și iar. Chiar și atunci când cărțile scrise de contemporanii români nu vând, atunci când filmele cu 5.000 de spectatori sunt considerate boxoffice, sau atunci când formațiile de hipsteri își fac videoclipuri din fondurile de la Ministerul Culturii.

Soluția este dificilă de implementat dar cumva atât de simplă. Trebuie să vrem să ne schimbăm. Deocamdată, nu vrem.

Ce mi-a plăcut săptămâna asta:

  • seria documentară Suffragettes Forever! The Story of Women and Power despre cum au obținut votul femeile din Marea Britanie este excelent și îți dă mult de gândit

  • debutul lui Emily Blunt (My Summer of Love) în cinema este de neratat

  • noile elite nu sunt chiar elite, de citit

Dacă știi pe cineva căruia i-ar plăcea un astfel de newsletter, nu te sfii să îl dai mai departe. Mă poți urmări pe Instagram unde pozez chestii sau pe Twitter, unde scriu și distribui lucruri în mai puțin de 280 de caractere. Dacă vrei să te abonezi la acest newsletter dă clic aici. Mulțumesc pentru că mă citești. 

À bientôt,

Silvia