To smartphone or not to smarthphone

Nu credeam că va fi atât de greu să renunț la smartphone. În fond, nu îl foloseam așa de des - - o aplicație instalată în ultimele săptămâni cu smartphone mi-a arătat că sunt sub medie, cu aproximativ o oră pe zi de Twitter, Instagram și internet. Așa că renunțarea nu mi s-a părut un capăt de lume. Însă lucrurile nu au stat cum credeam eu. Deși nu intru pe social media and co atunci când lucrez, îmi lipsea camera foto pentru a fotografia cine știe ce lucru minor în peregrinările mele zilnice dar și pozele cu căței ale jurnaliștilor mei preferați. Ce aveau să facă Sansa, Midge sau Luna sau Peggy în lipsa mea. Am intrat pe aplicația de desktop și erau cu toatele bine sănătoase cu excepția unui mic accident suferit de Peggy.

Chiar și așa în primele zile am avut vreo câteva mini-atacuri de panică. Dacă am nevoie urgentă de acces la internet? Dacă trebuie (?) să fac o poză (telefonul banal pe care îl am acum nu are cameră foto)? Și alți dacă asemănători. Cumva mă consolam cu gândul că dacă e musai să revin la vechiul telefon este acolo unde l-am lăsat, în sertar.

După prima săptămână, mi-au dispărut grijile și pentru ideile neprevăzute de pe drum mi-am luat o mini-agendă și un pix. Până acum nu l-am folosit dar a trecut doar o lună.

Poate că primul semn al importanței pe care i-o acordam acelui telefon reieșea din faptul că era o prelungire a mea - locul în care îmi depozitam pozele și notițele cu idei, aplicațiile pentru Feedly și Tumblr și Twitter. În ziua în care a sosit noul telefon și după ce i-am transferat cartela i l-am arătat lui M. Telefonul devenise doar un dispozitiv și nu mai era o prelungire, astfel nu îmi era jenă ca cineva să îi vadă conținutul - acum era reprezentat de “aplicația” de calculator, cinci tonuri de apel polifonice, vreo patru jocuri din care două sau trei demo, și o baterie care ține 4-5 zile. Acum nu mai închid telefonul pentru a economisi bateria doar îl dau pe silențios.

Ce mi-a plăcut săptămâna asta:

  • filmul Suffragette a fost destul de OK iar Carey Mulligan a făcut un rol de 4,5 *

  • o pagină informativă de pe Wikipedia

  • dacă nu ai văzut până acum serialul The Good Place trebuie să arunci un ochi pe primul sezon (primele 2-3 episoade sunt cam înete însă după aceea ești absorbit de poveste). Recent a început sezonul 3 pe Netfix. Comedie și filozofie, ce-ți poți dori mai mult?

Dacă știi pe cineva căruia i-ar plăcea un astfel de newsletter nu te sfii să îl dai mai departe. Mă poți urmări pe Instagram unde pozez chestii și împărtășesc ce cărți mai citesc sau pe Twitter, unde scriu și distribui lucruri în mai puțin de 280 de caractere. Dacă vrei să te abonezi la acest newsletter dă clic aici. Mulțumesc pentru că mă citești. 

À bientôt,

Silvia